Motoare

• MOTORUL OTTO

Nikolaus Otto

Nikolaus August Otto (n. 14 iunie 1832, Holzhausen an der Haide, Nassau; d. 26 ianuarie 1891, Köln) a fost un inventatorgerman, născut în Ducatul Nassau. A locuit în Franța unde s-a interesat de mașinile cu gaz ale inginerului francez Etienne Lenoir.

Otto a fost inventatorul primului motor cu combustie internă care ardea în mod eficient combustibilul direct într-o cameră cilindrică cu piston mobil, mișcarea efectuându-se de-a lungul generatoarei cilindrului. Deși fuseseră inventate și alte motoare cu combustie internă (de exemplu, de către Etienne Lenoir), acestea nu s-au bazat pe patru timpi separați. Conceptul de patru timpi este posibil să fi fost deja discutat la data invenției lui Otto, dar el a fost primul care l-a pus în practică.

CICLUL OTTO

Motorul Otto a fost conceput ca un motor staționar; acțiunea motorului constă într-o mișcare în sus sau jos a unui piston într-un cilindru. Otto l-a vândut doar ca pe un motor staționar.

Utilizat mai târziu drept motor de automobil, într-o formă adaptată, sunt implicați patru timpi sus-jos:

1. Admisie descendentă - cărbune, gaz și aer intră în camera pistonului
2. Compresie adiabatică în sens ascendent - pistonul comprimă amestecul
3. Ardere și destindere adiabatică descendentă - amestecul de combustibile se aprinde printr-o scânteie electrică și arde
4. Evacuarea ascendentă – degajă gazele de eșapament din camera pistonului.

• MOTORUL   DIESEL

 Rudolf Diesel 

Numele motorului a fost dat după inginerul german Rudolf Diesel, care l-a inventat în 1892 şi l-a patentat pe 23 februarie 1893. Intenţia lui Diesel a fost ca motorul său să utilizeze o varitate largă de combustibili inclusiv praful de cărbune. Diesel şi-a prezentat invenţia funcţionând în 1900 la Expoziţia Universală (World's Fair) utilizănd ulei de alune (vezi biodiesel).

CICLUL DIESEL

Motorul diesel este un motor cu combustie internă; mai exact este un motor cu aprindere prin compresie, în care combustibilul se detonează doar prin temperatura ridicată creată de comprimarea amestecului aer-carburant, şi nu prin utilizarea unui dispozitiv auxiliar, aşa cum ar fi bujia în cazul motorului pe benzină.

                                                 Contracția musculara

          Muşchii deţin un rol important în funcţionarea organismului, ei reprezentând aproximativ 40 – 50% din greutatea totală a corpului. Muşchiul are proprietatea de a se contracta şi a se decontracta, iar în corpul uman se găsesc in jur de 650 de muşchi, ceea ce constituie aproximativ jumătate din greutatea corpului. De asemenea, muşchii au un rol important în schimbarea şi menţinerea posturii şi în mişcarea organelor interne (spre ex: contracţia inimii şi circulaţia alimentelor prin sistemul digestiv prin intermediul peristaltismului). Muşchii se întind pe articulaţii pentru a realiza legătura dintre oase, adică a lega un os cu altul şi funcţionează pe grupe pentru a răspunde la impulsurile nervoase.

În alcătuirea muşchilor distingem celulele musculare, ce constituie corpul mușchiului la capătul căruia se află tendoane. Celulele musculare conţin filamente de proteine care prin suprapunere şi alunecare, produc o contracţie ce modifică forma şi lungimea celulei. 

        Contractia musculara apare ca rezultat al impulsurilor nervoase descarcate din neuronii motori ai muschiului respectiv. In fiziologie, contractia muscular nu inseamna obligatoriu si scurtarea muschiului respective, ci producerea unei tensiuni interne mai mult sau ma putin crescute, care, in anumite conditii, se insoteste si de scurtarea muschiului. De accea, contractia musculara poate fi de doua tipuri: contractie izotonica, in care muschiul se scurteaza si contractia izometrica in care se modifica doar starea de tensiune a muschiului.